Monografie

Pentru moşia pe care s-a întemeiat satul Borzeşti a primit vornicul Cupcici dania lui Alexandru cel Bun la 15 iunie 1431 „… şi, pe Jijia, pământ să-şi întemeieze sate de la gura Libanei în sus şi din cealaltă parte, de la gura văii lui Lazăr în sus…”[1].

Spătarul Toader Balş a adus ca mărturie într-un proces din 20 mai 1834 două acte, unul din 26 noiembrie 1609 şi altul din 25 ianuarie 1610, ambele de la Constantin Movilă voievod, când moşia Borzeşti aparţinea lui Balica hatmanul, care o cumpărase de la urmaşii lui Boratco, diac şi ai lui Terpici[2].

La 13 aprilie 1620, Gaşpar voievod întăreşte mănăstirii Dragomirna „… şi o silişte, anume Borzeşti, tot pe Jijia…”[3], danie a urmaşilor lui Isac Balica. Satul era depopulat devenind selişte, tot aşa era şi la 22 noiembrie 1662, când siliştea Borzeşti era în stăpânirea lui Miron Costin, pârcălab de Hotin, care o dă lui Dumitraşco, vistiernic, de la care a luat în schimb o parte din Dumeni[4].

În urma nemulţumirii călugărilor de la Dragomirna, care revendicau moşia Borzeşti, Evstratie Dabija voievod reîntăreşte lui Miron Costin stăpânirea asupra satului Borzeşti de la Dorohoi, la 4 aprilie 1663[5]. În această perioadă se pare că satul era populat şi a rămas în stăpânirea lui Dumitraşcu Nacu, de la care trece moştenire fiicei sale Maria, căsătorită cu serdarul Milescu, împreună cu care a plecat la „muscali”. Revenită în ţară, pentru puţin timp, Maria a dăruit vărului său Ion Abaza, vel paharnic, siliştea Borzeşti, ca să fie pomană pentru sufletul ei şi al părinţilor. În perioada 1711-1726 moşia Borzeşti a fost în stăpânirea lui Dumitraşcu Calmuţchi, căsătorit cu Agafiţa, fata lui Ion Abaza. La 25 şi 28 iulie 1726, Divanul întăreşte ca ocină şi moşie satul Borzeşti Smarandei, fata Mileascăi, căsătorită cu Toader Zosin zis Bucium[6].

Pentru puţină vreme, 1729-1738, moşia Borzeşti revine în stăpânirea mănăstirii Dragomirna dar s-a redeschis disputa între Agafiţa şi Smaranda, şi Grigore Ghica voievod făcând judecata, recunoaşte siliştea Borzeşti în stăpânirea lui Ion Abaza, la 8 aprilie 1738, dar mănăstirea Dragomirna nu renunţă şi a obţinut o nouă întăritură pentru satul Borzeşti la 30 iunie 1763 pentru ca la 15 iulie acelaşi an 1763, fetele lui Ion Abaza să dea o mărturie nepoatei lor Sanda, fata Agafiţei Calmuţchi, că aceasta, la căsătoria ei cu Sandu Vârnav, n-a avut altă zestre decât un sat întreg Borzeşti, la ţinutul Dorohoi. Sandu Vârnav a avut doi urmaşi: Toader Vârnav, care a stăpânit moşiile Călugăreni, Tăuteşti şi Simioneşti, şi o fată, căsătorită cu Ştefan Silion, care a primit moşia Borzeşti.

Urmaşii Mileascăi voiau din nou să recupereze moşia Borzeşti din noiembrie 1765 dar Divanul domnesc o întăreşte definitiv lui Ştefan Silion, căsătorit cu nepoata Agafiţei, la 4 februarie 1777[7].

După ocuparea Bucovinei de Austro-Ungaria, moşia Borzeşti figura între cele ale mănăstirii Dragomirna şi a fost cumpărată de la Fondul religionar de asociaţia câtorva mari boieri împreună cu alte 51 sate, moşii sau părţi, la 1792[8] ajungând prin schimb în stăpânirea lui Neculai şi Iordache Ruset la 4 iunie 1805[9]. Când familia Roseti a vrut să ia Borzeştii în stăpânire, Zoiţa Silion, prin vechilul ei, a probat că moşia Borzeşti îi aparţine şi Roseteştii s-au retras.

Moşia Borzeşti a rămas în stăpânirea familiei Silion până la 21 august 1855, când Toader Silion vinde cu 900 galbeni moşia lui Iacob Şahanovici, dar alogenii nu aveau încă dreptul de a stăpâni proprietăţi funciare. Abia în 1860 fiii lui Toader Silion: Ştefan, Toader şi Costache au recunoscut bună vânzarea făcută de tatăl lor lui Iacob Mihailovici[10].

La împroprietărirea din 1864-1865, locuitorii satului au primit 48 fălci şi 22 1/2 prăjini (circa 69 ha), rămânând proprietăţii 574,5 fălci[11].

De la Iacob Şahanovici, moşia trece la 27 mai 1868, prin vânzare, la Suzana Missir, care o vinde în 1871 la patru dintre fiii ei. În 1880 fraţii Missir vând moşia lui Vasile Baltă, care o vinde la rândul său la 25 septembrie 1905 Profirei Emanoil Ciolac iar acesta în 1908 o vinde soţilor Janina şi lt. Alfons Goliescu din Botoşani. La 4 iulie 1909, moşia este cumpărată de Teodor Fasolă (primar la Vorniceni), care la 14 decembrie 1914 o vinde ginerelui său Vasile Hârtopeanu, ai cărui moştenitori au stăpânit la Borzeşti până la 1 martie 1949[12].

Fiind în preajma satului Plopenii Mici, care în perioada anterioară era sat mai mare decât cele din jur, cu şcoală, biserică şi locuinţele stăpânilor moşiei, satul Borzeşti chiar dacă a devenit reşedinţă de comună, situaţie favorizată de poziţia între satele care făceau parte din comună, totuşi nu a cunoscut o dezvoltare accentuată. Nu a avut biserică multă vreme. După 1945 s-a construit în cimitirul satului o capelă pentru oficierea slujbei înmormântării. În 1997, la iniţiativa pr. Cristescu Gh., fiu al satului stabilit la Lugoj, a început construcţia celui dintâi locaş de biserică din sat. Cu o contribuţie importantă a iniţiatorului dar şi cu contribuţii ale sătenilor, s-au finalizat lucrările în anul 2003 dar biserica nu este încă sfinţită.

Şcoala comunală Borzeşti îşi începe activitatea la 21 februarie 1865, cu înv. Iane Iacobuţă[13], 16.03.1865 cu înv. Ioan Iacobescu[14]. La 6 iunie 1869 Borzeştii sunt menţionaţi între comunele lipsite de şcoli[15] dar în raportul revizorului şcolar din 3/15 iunie, şcoala este menţionată în activitate[16] iar în lista copiilor de vârstă şcolară sunt menţionaţi 17 băieţi şi 6 fete[17]. În 1874 funcţiona ca învăţător la Şcoala Borzeşti pr. D. Filipescu, cu 400 lei de la Stat şi 30 lei de la comună, ca salariu lunar[18]. Se pare că şcoala a funcţionat în satul Plopenii Mici de la înfiinţare dar sigur din 1875 era în acest sat[19], cum este menţionat şi în 1876 în casă necorespunzătoare şi neîngrijită[20]. În 1878 la Şcoala Borzeşti, cu clasele I-II, era învăţător D. Filiposchi; în clasa I erau înscrişi 66 elevi[21]. De la 5 septembrie 1881 era aici învăţător C. Dediu[22] iar şcoala funcţiona în local propriu al comunei[23].

Locuitorii vârstnici spun că prima şcoală în satul Borzeşti s-a înfiinţat în anul 1928, în casele lui Gh. Molocea. Până atunci copiii mergeau la şcoala din Plopenii Mici. Local propriu pentru şcoală s-a construit în 1936 din paiantă. Un alt local s-a construit în perioada 1958-1959, apoi un altul în perioada 1968-1970, cu pereţii din cărămidă pe temelii de beton. În 2005 se construieşte un local prin banca Mondială. Şcoala a funcţionat cu clasele I-IV, din 1952, cu clasele I-VII şi din 1964 cu clasele I-VIII.